Sistemul de aer condiționat al unei mașini, fie el simplu sau climatronic este cel care asigură o temperatură plăcuta în mașină, pe timpul verii. Însă, există confuzia cum că aerul condiționat este responsabil și de furnizarea căldurii din mașină, lucru neadevărat. În primul rand este important de menționat faptul că sistemul de aer condiționat furnizează doar aer rece, în timp ce căldură emanată pe timpul iernii în mașină provine de la lichidul de răcire al motorului. Astfel, sistemul AC al mașinii are un rol bine stabilit; folosind freonul.
Care este principiul de funcționare al aerului condiționat auto?
Sistemul AC al mașinii este compus din doua radiatoare, prin ale căror conducte circulă agentul de răcire, numit freon. Acest parcurs al freonului pe conductele ce leagă cele două radiatoare este facilitat de puterea acționată de compresor. Astfel, tot acest circuit se realizează etanș, continuu și extrem de rapid. În primă fază, freonul trece prin compresor unde se încălzește, din cauza presiunii foarte mari. Mai departe, agentul de răcire ajunge la condensator prin conductele despre care aminteam mai sus. Aici, cu ajutorul ventilatoarelor de lângă radiator, freonul se transforma în lichid.
Apoi, el circulă de la radiatorul motorului până la valva de expansiune poziționată la radiatorul din bordul mașinii, nu înainte de a fi filtrat de impurități. Ieșind din valva de răcire, traseul agentului de răcire continuă sub forma de gaz rece, către radiatorul care răcește efectiv temperatura din interiorul mașinii. Pentru ca temperaturile de vară să nu iți creeze disconfort în timp ce conduci, verifică starea mecanismului de aer condiționat.
Noi avem doua tipuri de gaz pentru sistemele de are conditionat R-123A si R-1234YF